Si nu,de ce n-as recunoaste.Pentru prima oara in tot acest timp ma simt mai bine.Vreau sa spun,cu-adevarat mai bine.Simt ca a trecut perioada aia critica in care inima-mi statea in loc daca nu existai pentru o zi.Si asta poate pentru ca ai tot venit si-ai tot plecat...si ai plecat de mai multe ori decat ai venit dar asta n-are importanta.
Desigur,poate e timpul sa privesc inainte pe drumul pe care ma vad mergand totusi dar cu spatele...Cu spatele pentru ca am incercat mereu sa fug inapoi,sa pot prinde din urma drumul nostru,drumul tau...
Si iata!M-am intors...Aici sunt multi,nici nu poti sa-ti imaginezi cat de multi.Ma felicita si-mi zambesc."Ai reusit!","Stiam ca o sa poti sa faci asta,ti-am spus eu!"...Si eu le multumesc tuturor c-au fost alaturi de mine atunci cand eram pierduta de mine,de tine,de noi...
Dar m-am regasit,sau cel putin...asa am impresia.Simt c-am renascut din propria-mi cenusa,aprinsa de sute de ori de cuvinte si stinsa de lacrimi.
Pentru ca asa cum spun multi totul in viata e trecator...Si treceti toti,plecati...iar eu raman aceeasi.Aceeasi visatoare cu ochii deschisi dar cu limite bine stabilite,aceeasi pesimista dar totusi o dependenta de speranta si aceeasi necunoscuta de mine dar ce cunoaste pe altii.Ce iubeste Luna,stelele,marea si ii e frica sa te iubeasca in continuare.De asta,am incetat s-o mai fac,cred...sau..sper.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu