Astazi stiu,cum am stiut si ieri...si acum 1 luna sau chiar 2 ca nu va merita niciodata sa dau porumbelul din mana pentru cioara de pe gard.
Nu e vorba de-o alegere,e vorba de orgoliul meu,e vorba de iubire.E despre faptul ca nu m-as schimba niciodata si cu atat mai mult ca as vedea mereu cand cineva incearca sa ma pacaleasca dintr-o privire.
Ma simt indignata si uneori usor iritata cand ma gandesc ca o anumita persoana are impresia ca ma poate lua drept fraiera,mintindu-ma pe fata chiar si atunci cand se pare ca nu constientizeaza.
Ce-i drept acum mult timp eram suficient de imatura incat sa ma las prostita de o privire si 2 gesturi.Poate si acum o fac,dar nu dau vina pe asta ci pe simpla atractie.
M-as simti mult mai bine daca n-ar mai fi atat de sigur ca tot ce face are efect asupra mea.Pentru ca de mult situatia e cu totul alta.
Timpul si-a spus cuvantul,si fericit cel ce stie sa-l inteleaga.Am putut,de aceea mi-a marturisit sa nu mai astept.
Nu mai era logic din punct de vedere moral sa ma injosesc in felul ala.Eram ca orice alt om ce-si poate reconstrui viata,nu asa-o ruina-cum ma auto intitulam. M-am chinuit ca o fraiera atata amar de vreme sa devin perfecta pentru tine,cand defapt eram perfecta pentru altii fara sa fac nici o schimbare.
Nu puteam apartine unui loc unde nu eram bine venita insa n-aveam nevoie de asta.
Nu trebuia sa caut zile in sir fericirea,caci ea era langa mine si eu n-o vedeam.
Acum sunt in sfarsit constienta ca defapt am pierdut timpul,de faptul ca omul care ma iubeste nu esti si nici n-ai fost vreodata tu.
Omul acela e acum langa mine.Ma apreciaza si nu se joaca cu sentimentele mele.El nu ma face sa astept,nu ma face sa caut lucruri si sa nu le gasesc.
Lui ii apartine tot pentru ca MERITA tot!
Merita sa opresc timpul in loc din trecerea lui atat de usoara...
Si va merita in continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu