One last mesage...

Poate intotdeauna am stiut sa iubesc dar totusi am invatat ca trebuie sa uit ceea ce nu merita iubit.Si poate nu mereu mi-am luat adio amiabil,sau poate n-am facut-o deloc.
Unii refuza practic o prietenie draguta de dragul vremurilor bune si cred ca nu vorbesc numai in numele meu.E foarte greu sa imbunatatesti ceva din stadiul asta si inca ma mir ca am incercat sa transform ura in prietenie.Am realizat ca nu sunt Dumnezeu sa schimb cursul intamplarilor si de atunci prefer sa nu ma mai complic.Distanta e cel mai bun si mai definitoriu cuvant.
Spatiul acela pe care-l rezervi practic pentru ura.Unde ea se poate manifesta fara sa fim obligati s-o asistam sau s-o bagam in seama.Nu ma surprinde ca incearca in fiecare zi din rasputeri sa-si mareasca arealul.
Insa ea e unul din acele sentimente care daca iubesti...dispare.
Poate pentru unii reprezinta o satisfactie dar...
Intr-o zi multi se vor satura de certuri,tipete,contraziceri sau jicniri si pentru unii poate va fi dezamagitor sa afle ca au urat oameni care in loc sa le dea apa la moara si-au vazut de viata.
Si imi vin in minte versurile lui Guess Who:
"Pui tot pe foc si ma privesti ca p-un escroc
Eu nu mai te provoc,tu nu mai taci deloc
O iau din loc si nu doar ca sa am de unde sa ma intorc
In sinea ta iti vine sa arunci cu toate dupa mine
Cu sfaturile tale,ce sa fac de azi pe maine"
Ma bucur pentru prima oara in viata pentru mine caci am lasat ura la o parte si mi-am vazut de ale mele iubind si multumindu-i lui Dumnezeu ca exista atatea lucruri care ma fac fericita!
One last mesage:

-

Am realizat ca putini oameni reusesc sa fie fericiti daca nu fac rau altora.Dar tot aceia sunt cei care pierd atat de des lucrurile cu adevarat valoroase in viata lor...

Le pierd din simplu motiv ca in loc sa se bucure de ele,ei zambesc satisfacuti de fiecare data cand cineva pateste ceva rau.

Dar nu vreau sa scriu despre ei,blogul asta e ticsit de postari pentru o persoana la fel.

A venit si Pastele...Nici nu stiu cum a trecut atat de repede timpul,parca mai ieri era iarna....Dar mai bine primavara.

Mai bine din simplu motiv ca Soarele asta l-am asteptat de-atata amar de timp si in sfarsit straluceste pe-un cer albastru si face pe oricine sa zambeasca.

De Paste nu-mi pot dori nimic.Am totul...

Totusi inca ma gandesc la declaratia pe care trebuie s-o fac pentru Miss si Mister absolvent.[8-|]

Am scris ceva insa de cele mai multe ori cred ca trebuie sa schimb cate un cuvant sau sa mai adaug cate o virgula.M-am gandit la o declaratie trista,rezumata la o poveste veche...dar nu vreau sa-i fac pe toti sa planga asa ca ma incanta mai mult orice alta varianta.

Idei?!

This is not a fight.

Ma mir uneori cata incapatanare poate incapea intr-un singur om.Incapatanare sa nu renunte,pentru ca are impresia ca fiecare cuvant nimereste la fix tinta.

In ochii caruia nu exista culoare,e doar ceva sters care se amesteca cu personalitatea patata de lupte.

Ma doare uneori ca am dat importanta unei astfel de persoane,care la inceput nu era astfel.Dar intodeauna uitam inceputurile,sfarsiturile dureaza mai mult...

Sunt fericita insa ca oricat s-ar chinui,nimic nu ma mai atinge nicidecum doboara asa cum spera.Devin chiar mai neinteresata de jocul asta vechi si pricajit care nu se mai termina odata.

M-ar multumi doar sa se inchee atacurile astea inutile,caci scuzele sunt mult prea mult pentru unii.

Lupte inutile

Sunt lucruri pe care nu le poti uita oricat timp ar trece,doar lucruri...caci persoanele sunt usor de dat uitarii.Dispar asa subit dupa zile,luni..poate ani.

Sunt satula de strategii.De modalitati de a ne face rau intre noi si de cuvinte cu care ne jicnim la fiecare secunda.

Pentru ca din asta suntem alcatuiti noi oamenii,putem sa iubim sau sa uram.

Stiu cum e sa incerci in orice moment sa infingi cutite in spatele celuilalt doar de dragul de a arata invingator intr-un razboi fara noima.

Mi-am dat seama de mult ca luptele astea inutile nu aduc nici un beneficiu...nimanui.Asa ca mi-am propus sa trec prin lucrurile menite sa-mi faca rau ca o lebada prin apa...Fara sa ma gandesc cat e de adanca,cu gratie si grija care nu se vede oricum.

Luptele pentru satisfacerea unor orgolii imense sunt inutile.

In ochii unora erau Ingeri,acum au ramas doar Demoni.

Schimbare

Ma intreb mereu ce gandesc unii oameni despre mine,paradoxal desi nu-mi pasa prea mult am dat vina pe curiozitate.Am stat indelung si-am analizat felul in care ma privesc,in care-mi vorbesc si zambesc.

Nu m-am mirat ca in ochii unora zaresc dispret sau din contra binevointa.Ma cunosc si ma stiu capabila sa fiu la fel de acra precum o lamaie ori dulce cum n-ai mai vazut.

 Ma simt nevoita sa fiu sincera si sa spun ca mi se schimba expresia fetei atunci cand o/un nimeni imbracat(a) cu haine care-l(o) fac sa para putin mai matur(a) a carui neuron se plimba singur de un deceniu si ceva,se uita pe furis la mine si mai apoi ii sosoteste ceva unui specimen la fel.Dar nu-i judec.De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.

Am gresit enorm cand am incercat sa fiu draguta cu oameni care au fost atat de lipsiti de scrupule cu mine.Care m-au injunghiat pe la spate cu fiecare oportunitate si mi-au zambit pana le-a ajuns gura la urechi sa nu trezeasca vreo banuiala.

Cei care m-au privit simpatic si au avut la randul lor parte de acelasi lucru,dar mai apoi au aflat ca sa ma raneasca e mai usor.Aceia care...care defapt nu conteaza si sunt oameni doar cu unii.In care am avut incredere,au luat-o si dusi au fost.

Ma bucur ca am invatat sa fac diferenta si acum tin langa mine doar persoane care nu au acelasi scop.

Dar unii oameni nu mai sunt asa cum i-am cunoscut in prima zi...

Ploaie

M-am trezit cu ochii impaienjeniti de somn si in juru-mi era intuneric.Am privit pe fereastra din fata patului si...ploua!

De o multime de ori mi-am dorit sa ies in ploaie fara umbrela si sa las milioanele de picaturi sa imi umezeasca hainele si parul dar tot de-atatea dati m-am gandit ca am racit de prea multe ori anul asta.

Acum bate si vantul si totul e intunecat.Ma gandesc la o furtuna,dar e mult spus.

Imi placea ploaia,era cea care plangea candva alaturi de mine,care ma compatimea si ma intelegea.Doar ea mai varsa stropi reci,de care nimanui nu-i pasa...

Astazi n-o sa mai ies in oras din vina ei,azi o sa stau din nou in fata pc-ului asta care cred ca s-a saturat de mine si-o sa ascult muzica.

Nu sunt decat eu,4 pereti goi si ploaia torentiala de afara...si asta ma face sa ma gandesc la fel de fel de lucruri cum ar fi:cat de multe poate spune un zambet?

Multe,si inca cate!Fie ca in gandul tau e "Oh,fuck iar tu!"sau "Ce bine-mi pare ca te vad iarasi!",e diferit si e cel care vorbeste pentru tine.

Daca pana acum eram obisnuita ca in fiecare dimineata o raza de soare sa imi mangaie fata,astazi a plouat...

A plouat pentru ca nu intotdeauna zilele incep bine de cum rasare soarele.

Special

De acum am certitudinea ca pot pierde orice atata timp cat il am pe El langa mine,caci el reprezinta Totul.Nu as avea cum sa-i multumesc ca m-a ales pe mine din atatea,eu...aia care eram umpluta pana la refuz de ura.Ura pentru ca nu-mi puteam crede ochilor ca am ajuns ceva ce nu mi-am imaginat niciodata.

 Insa El m-a scos de-acolo.A inlocuit usor ura cu apreciere si ruina cu un castel imens de nedaramat.E un "Superman"al povestii mele.

Mi-am dorit atat de mult sa gasesc omul care sa poata face ce-a facut el pentru mine,iar asteptarea mea a luat sfarsit.Uneori ma chinuie gandul ca nu sunt suficient de buna,ca nu fac lucrurile asa cum trebuie pe langa el care...orice ar face e perfect!As vrea sa-l apreciez asa cum merita si ma simt atat de fraiera cateodata ca nu se intampla asta.Ar trebui sa profit de fiecare moment si fiecare secunda in care e langa mine iar eu...eu astept initiativa lui.

Sunt cea mai fericita din lume pentru ca imi accepta totusi firea.

Si promit!Promit ca...la randul meu,voi aprecia absolut tot ce face pentru mine...Caci sunt lucruri mai speciale ca orice altceva.

Cine merita

Astazi stiu,cum am stiut si ieri...si acum 1 luna sau chiar 2 ca nu va merita niciodata sa dau porumbelul din mana pentru cioara de pe gard.

Nu e vorba de-o alegere,e vorba de orgoliul meu,e vorba de iubire.E despre faptul ca nu m-as schimba niciodata si cu atat mai mult ca as vedea mereu cand cineva incearca sa ma pacaleasca dintr-o privire.

Ma simt indignata si uneori usor iritata cand ma gandesc ca o anumita persoana are impresia ca ma poate lua drept fraiera,mintindu-ma pe fata chiar si atunci cand se pare ca nu constientizeaza.

Ce-i drept acum mult timp eram suficient de imatura incat sa ma las prostita de o privire si 2 gesturi.Poate si acum o fac,dar nu dau vina pe asta ci pe simpla atractie.

M-as simti mult mai bine daca n-ar mai fi atat de sigur ca tot ce face are efect asupra mea.Pentru ca de mult situatia e cu totul alta.

Timpul si-a spus cuvantul,si fericit cel ce stie sa-l inteleaga.Am putut,de aceea mi-a marturisit sa nu mai astept.

Nu mai era logic din punct de vedere moral sa ma injosesc in felul ala.Eram ca orice alt om ce-si poate reconstrui viata,nu asa-o ruina-cum ma auto intitulam. M-am chinuit ca o fraiera atata amar de vreme sa devin perfecta pentru tine,cand defapt eram perfecta pentru altii fara sa fac nici o schimbare.

Nu puteam apartine unui loc unde nu eram bine venita insa n-aveam nevoie de asta.

Nu trebuia sa caut zile in sir fericirea,caci ea era langa mine si eu n-o vedeam.

Acum sunt in sfarsit constienta ca defapt am pierdut timpul,de faptul ca omul care ma iubeste nu esti si nici n-ai fost vreodata tu.

Omul acela e acum langa mine.Ma apreciaza si nu se joaca cu sentimentele mele.El nu ma face sa astept,nu ma face sa caut lucruri si sa nu le gasesc.

Lui ii apartine tot pentru ca MERITA tot!

Merita sa opresc timpul in loc din trecerea lui atat de usoara...

Si va merita in continuare.

Multumesc

De nenumarate ori m-am rugat la Dumnezeu sa-mi aduca acele clipe frumoase inapoi,cu zambete si cu tot ce aveau ele mai special.Nu as putea uita niciodata serile cand printre lacrimi imi doream atat de tare sa mai gust inca odata din sublimul fericirii.Fiecare celula din mine isi dorea sa fie totul din nou ca inainte.Am dat vina pe timp,pe mine,pe dragoste,pe ura,pe altii...incercand sa gasesc un vinovat pentru tot ce mi se intampla.Si-am cautat mult fara sa aflu nimic.

Insa ruga mea n-a fost ascultata.Dumnezeu nu mi-a adus inapoi clipele frumoase.El mi-a daruit momente mai speciale,oameni mai buni,zambete mai largi si putere.Forta aceea care secase din mine dar care nu incetase niciodata sa existe.

Mi-am demonstrat inca o data mie ca pot sa rezist si nu numai.

Stiu ca pot inca sa iubesc si-o fac iarasi cu tot sufletul.

Si mai stiu ca nu regret desi am suferit destul din acest motiv.

Am realizat ca,cel mai important este sa gasesti forta de a avea incredere in oameni de care esti sigur ca nu te vor dezamagi...care iti vor oferi dragoste asa cum meriti defapt.

Nu voi inceta niciodata sa cred ca mai exista speranta pentru ca desi uneori pleaca,de cele mai multe ori- 

se intoarce.

Multumesc celor care m-au ajutat.

Multumesc celor care ma iubesc.

Multumesc celor care m-au suportat.

Multumesc celor ce mi-au sters lacrimile.

Multumesc celor care acum reprezinta totul!

Pentru ca ei...sunt speranta.

15 ani

Ieri a fost ziua mea.Am implinit 15 ani si ma simt putin mai mare...doar putin.Dar stiam deja asta.Era imposibil sa nu-ti dai seama ca maturizarea in cazul meu s-a facut sufleteste vorbind,mai repede decat in mod normal.
A fost frumos...desi n-am primit cadouri,au fost lucruri de n ori mai importante,mai...speciale.Am primit sms-uri de la oameni de la care nu ma asteptam,la unii a fost chiar a 3`a oara cand mi-au spus "La multi ani!"...
De ziua mea n-am ales sa ma duc intr-un pub cu niste prieteni si sa comand pentru toti bautura,sa ne imbatam si apoi sa ajungem toti acasa pe 4 carari.M-am distrat prea mult in momente prea scurte in trecut,si acum cred ca am profitat destul.Eram tentata sa..risc.Auzeam parca din toate partile "Distreaza-te cat poti!" si ascultam vocea asta!Chiar o ascultam!Si ca o psihopata parca-mi doream sa imi rasune din nou in minte...
Dar ieri am preferat linistea.N-am auzit decat vantul,fosnetul frunzelor,ciripitul unor pasari si vocea cuiva drag..Lucruri simple,dar care ma fac fericita.Acum nu e nevoie sa-mi asum nici macar un risc,oricat de mic ar fi el.
Azi,o melodie lenta si un om sunt unicele lucruri care imi transforma ziua intr-una linistita.Atunci cand astea 2 lipsesc,tot calmul meu dispare.Ma simt inconjurata de lucruri care ma atrag catre locuri in care nu vreau sa ajung.
Nici eu nu stiu de ce comportamentul meu se poate schimba de la secunda la secunda.Poate pentru ca in trecut am fost 2 in 1:acea fata zambitoare sau...nu.
Dar "Ce nu te omoara,te intareste."si eu n-am murit.