Imi rasuna in minte o voce pierduta si soptita..."Miruneeeel".Asa ma porecleau toti cand eram mica,mama,bunica,verisoara,bunicul...Mereu revederea cu unii incepea cu acest cuvant si c-o imbratisare calda.
N-am putut sa nu-mi aduc aminte de asta ieri,cand l-am auzit din nou.
Mi-am dat seama ca defapt eu nu mai eram "aia mica" ci crescusem atat de mult...Atat de mult incat amintirea a fost una destul de incetosata.Am devenit din copila de alta data de 1 m 30,vesela,cu hainele sifonate si uneori puse stramb,cu ochii verzui si sinceri o persoana superioara a carui zambet nu mai e unul inevitabil ci...recompensa cea mare dupa luni de suferinta.
Atunci plangeam daca ma impiedicam,cadeam si ma loveam iar acum as plange de dezamagire.Am invatat ca "juliturile din genunchi se vindeca mai repede decat inimile frante".
Insa oricat de schimbati am fi,copilul din noi nu moare niciodata.Se regaseste in fiecare zambet inocent si-n fiecare gest copilaresc indiferent ca ai 15,20,40,60 de ani.
P.S:We picture love as heart-shaped because we do not know the shape of the soul.
(Robert Brault)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu