Dupa atata experienta,si iar experienta am invatat un lucru.Nu trebuie niciodata sa astepti pana pierzi pe cineva(ceva) ca mai apoi sa te vaiti in lung si-n lat tuturor ca nu l-ai pretuit cand a fost al tau.
Recunosc,am fost imatura...sau...spune-mi cum vrei,pentru ca am facut si eu acelasi lucru.Nu-i o noutate,drept dovada cateva zeci de postari pe care le-am scris zi de zi,pentru care ideile erau nesfarsite.Erau prea multe...prea mult rau pe care eram incapabila sa-l port de una singura.Ma catalogam singura ca fiind o maniaca,caci asta devenisem incetul cu incetul.Disperata de-o doza zilnica din formula speranta+vise+dezastru=venin aproape letal.
Sunt o norocoasa ca nu m-a omorat pe dinauntru complet si ca am avut puterea sa trec peste.In momente ca alea,nici nu-ti trece prin cap ca poti primi lucruri mai bune decat incertitudini.Si sunt,sunt milioane de chestii de n ori mai importante si care merita mai multa ostenire.
Cat de implinit te simti cand cineva te priveste in ochi si-ti spune ca te iubeste?nu poti sa zici foarte,nici extrem,nici ultra fericita...pentru ca nu este grad de comparatie.
Mi-a fost greu ce-i drept de cele mai multe ori sa fac asta...Chiar daca am simtit-o cu toata fiinta mea.
Dar promit c-o sa vina si clipa asta,unii merita chiar mai mult decat atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu