Acum putin timp eram gata sa ma sacrific doar,doar o sa primesc si eu din fericirea aceea considerata suprema si greu de obtinut.
Mintea mea ingreunata de-un singur lucru ma facea sa cred ca ea se gaseste doar in persoana unui om.Dar gresea.Nu de putine ori am incetat sa cred ca mai exista.Blestem zilele in care nimic n-avea sens si urasc clipele in care lacrimile imi intindeau rimelul si ochii mi-erau rosii si ma usturau.Cataloghez fiecare minut in care simteam o durere groaznica in piept ca fiind imaginar,caci durerea nu era provocata de-o forta fizica.Era doar asa...pusa acolo ca sa existe si sa imi chinuie trupul aproape sfarsit.
Pana cand acum aproape 2 luni mi-am dat seama ca intuitia mea era gresita.Acum sunt fericita,implinita,iubita si increzatoare.Ii multumesc unui singur om ca m-a facut sa-mi revin printr-un procedeu mai simplu ca oricare:
EL m-a iubit si ma iubeste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu