Avea ochii verzi,si parul saten deschis.Ii placea sa se imbrace colorat si viata ei era doar in nuante de roz pal.
Nu stia cum e sa iubesti,fusese indragostita de cateva ori insa ceva superficial si pentru putin timp si in cele din urma a aflat.
Era septembrie cand s-au imprietenit si ianuarie cand a stiut ca el e cum n-a fost niciunul din acei pusti imaturi pe care-i cunoscuse inainte.
Si el o iubea,era fermecat la fel ca si ea.
Insa povestea lor n-a fost menita sa dureze.In irisi li se citea durerea care urla la despartire,dar amandoi taceau.Si-au promis ca vor ramane prieteni desi era greu pentru fiecare.
Se vedeau in fiecare zi la liceu,amintindu-si mereu de clipele in care erau fericiti impreuna.Era...diferit.Dar niciunul nu mai putea face nimic,pentru ca acum...era prea tarziu;niciunul nu mai indraznea macar sa aduca vorba despre trecut.
Pana cand intr-o zi au discutat,si-au discutat,si iar au discutat.Despre ce?Si-au spus ca regreta,ca n-ar fi vrut sa fi fost asa si ca au suferit enorm in tot timpul asta.
Au plecat in drumul lor si si-au promis ca e mai bine pentru amandoi sa nu se mai vada niciodata.
In acea noapte au privit luna plina,fiecare din locul lui si el a decis sa-i scrie o scrisoare pe care avea in gand sa i-o trimita ziua urmatoare:
"Iubita mea,defapt nu...am pierdut de mult dreptul sa-ti mai zic asa si a fost numai vina mea.Stiam,iti jur!Stiam ca esti unica si totusi te-am lasat sa te duci...sa zbori in secunda 2 din viata mea,de peste tot...N-am crezut niciodata ca-mi va fi atat de greu pentru ca am trecut prin multe dar niciuna la fel.Ieri cand ne-am luat adio am simtit ca pamantul imi pleaca de sub picioare pentru ca tu-mi erai tarana si-acum nu mai esti.M-am dus acasa ca un soldat invins pe front si-am inceput sa plang ca un copil.Pana mai azi erai acolo,la liceu,in fata clasei mele si te uitai pe fereastra iar acum...o sa fie doar vantul ce flutura niste frunze speriate pe trotuarul ce-ti simte lipsa pasilor.De maine,nici acolo n-o sa mai fii.
Vroiam sa stii asta inainte sa...sa..sa nu stiu!Presimt o noapte lunga caci Luna Plina imi lumineaza in geam si n-o sa pot sa pun geana pe geana.
Am fost aproape sa te uit fiindca am crezut ca o alta Ea te poate inlocui.O chema ceva cu L.dar n-am reusit decat sa fiu si mai confuz caci intai eram prieteni foarte buni si-atat.
O sa-mi aduc aminte in fiecare zi,iti promit!Nu stiu de ce,dar o fac pentru ca nu stiu alta cale.
Te-am iubit si te iubesc pentru simpletea ta,pentru zambetul tau,pentru parfumul tau,pentru hainele tale,pentru sarutul tau,pentru imbratisarea ta,pana si pentru faptul ca numele tau are aceeasi initiala cu al meu.
Fara dragostea ta presimt c-o sa ma sting.
Al tau,pardon...Nu mai sunt al tau.
Aici ti-a scris doar...Nimeni fara tine.
"
A plecat dimineata sa-i puna scrisoarea pe pervazul geamului unde obisnuia sa vina in unele seri.
Desi statea in celalalt capat al orasului a schimbat 2 autobuze si-un tramvai pana sa ajunga la ea.Obosit,a trecut strada fara a se uita in stanga si in dreapta si a fost izbit puternic de o masina.A murit...
In buzunar i-a fost gasita scrisoarea,pe care cei de la politie i-au inmanat-o Marei.A fost socata si a izbucnit in plans...
Atunci,abia atunci a realizat ca in dragoste nimic nu e gresit si ca ea moare odata cu fiecare din noi.
un mare "extraordinar" :x
RăspundețiȘtergere