Oare de cate ori cineva a privit prin mine ca printr-o sticla,fara sa se gandeasca ca-i gata sa se sparga din cauza batailor inimii mult prea puternice?
O inima care s-a zbatut de-atatea si-atatea ori incercand sa aduca lucrurile pe fagasul normal,care purta cu ea fiecare particica din orice amintire,care uita sa zambeasca fiind prea preocupata sa se schimbe...o inima poate mult prea solicitata pentru putintele ei,mult prea ingreunata si sufocata in minciuni de care habar nu avea...Ea(inima)era cea care traia in asteptarea celui care-o va reintregi,o va face mai puternica,mai buna,mai frumoasa,mai plina de ganduri bune,de iubire...
Uneori am simtit-o mult prea slabita,atunci cand plangeam ochii nu erau singurii ce varsau lacrimi si in putinele clipe cand radeam,radia si ea concomitent cu chipul meu.
S-a zbatut de zeci de ori ineficient pentru o minciuna dureroasa,pentru un om de nimic,un prefacut cu mai mult de 2 fete...
Acum,dupa o asteptare lunga a gasit exact ce cauta.Opusul minciunii,durerii,nimicului..a gasit TOTUL inclusiv adevarul si placerea.Placerea de a zambi,de a te bucura de viata si puterea de a uita raul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu