Inima

Oare de cate ori cineva a privit prin mine ca printr-o sticla,fara sa se gandeasca ca-i gata sa se sparga din cauza batailor inimii mult prea puternice?
O inima care s-a zbatut de-atatea si-atatea ori incercand sa aduca lucrurile pe fagasul normal,care purta cu ea fiecare particica din orice amintire,care uita sa zambeasca fiind prea preocupata sa se schimbe...o inima poate mult prea solicitata pentru putintele ei,mult prea ingreunata si sufocata in minciuni de care habar nu avea...Ea(inima)era cea care traia in asteptarea celui care-o va reintregi,o va face mai puternica,mai buna,mai frumoasa,mai plina de ganduri bune,de iubire...
Uneori am simtit-o mult prea slabita,atunci cand plangeam ochii nu erau singurii ce varsau lacrimi si in putinele clipe cand radeam,radia si ea concomitent cu chipul meu.
S-a zbatut de zeci de ori ineficient pentru o minciuna dureroasa,pentru un om de nimic,un prefacut cu mai mult de 2 fete...
Acum,dupa o asteptare lunga a gasit exact ce cauta.Opusul minciunii,durerii,nimicului..a gasit TOTUL inclusiv adevarul si placerea.Placerea de a zambi,de a te bucura de viata si puterea de a uita raul.

Neimportant

Cat ma bucur ca mi-a dat Dumnezeu minte sa renunt la excursia aia,uneori nu tot ce-i moca ne aduce si beneficii.Cel putin,nu mie...
Omul ala oricum n-are ce cauta intr-o Manastire,pretinzand ca participa la activitati umaniste si ecologice...si Iadul ar fi un loc mult prea comod si lipsit de orice griji pentru el asa ca probabil ar trebui sa se inventeze un nou Univers in care sa moara de singuratate sau sa se chinuie.Sa isi piarda mintile asa cum am patit si eu pentru un timp,sa fie mintit si manipulat si poate si batut daca fac apel la partea sadica din mine.
Imi dau seama oricum ca nu-i nevoie sa-mi stric fericirea suparandu-ma pe faptul ca o sa traiasca fericit si nepedepsit mult timp de acum incolo...cu atat mai mult sa-mi bat capul dorindu-mi sa nu-l mai vad niciodata pentru a nu-mi strica buna dispozitie.
Deci n-o sa-mi mai pierd timpul vrand raul cuiva,pentru ca cei ca el nu merita nici macar ultimul gand.In schimb,cineva merita fiecare vis,zambet si imbratisare pe care o am si pe care n-o sa ezit sa i le daruiesc nicicand.

Cum ar fi?

Cum ar fi ca intr-o zi omul la care tin sa fie cu alta iar eu sa plang dupa el desi nu mai are rost?
Cum ar fi sa ma obisnuiesc din nou cu ideea ca trebuie s-o iau de la inceput?
Cum ar fi sa adorm cu frica unui vis cu el,in care mi-e aproape desi realitatea-i mult mai proasta?
Cum ar fi ca fiecare loc sa poarte amintirea unui moment impreuna?
Cum ar fi sa nu uit orice-as face?
Dar stiu...ca nu trebuie sa am grija unui nici un "Cum ar fi.."pentru ca niciunul din toate lucrurile astea nu se va intampla...
Uneori avem nevoie de cineva care sa ne faca sa zambim si sa uitam c-am avut o inima franta...Acela caruia sa-i multumim,pe care sa-l adoram,sa-l strangem in brate....Care nu ne motiveaza doar sa uitam trecutul ci e mereu alaturi de noi cand suntem nervosi sau suparati.Care se uita la aceleasi filme,stie ce mancam si ce nu si ne impartaseste secretele.Si poate nu e intotdeauna la fel...dar totul e tot atat de bine.
Poate e pentru prima oara in viata cand am de ce sa fiu recunoscatoare intradevar...Chiar daca mai am si zile proaste..

Tu

Uneori imi dau seama cate as fi capabila sa fac sa te pot vedea intotdeauna cu zambetul pe fata si cu ochii tai albastri stralucind de incantare.

Cuvintele mele-mult prea putine-se chinuie,incapabile,sa fie intelese la adevarata lor intensitate,pentru ca inima nu-mi poate vorbi.

Nici macar nu stiu cum sa ma exprim cand vreau sa-ti spun ca esti cel mai minunat om pe care l-am cunoscut,iar altul despre care credeam acelasi lucru...nu merita nici ultimul c***t de pe pamant.( :)) )

Nu te-as schimba pentru nimic in lume si asta o stiu mai sigur ca orice altceva,iar eu...poate nici nu te merit.

Indiferent de numarul de randuri,cu fiecare din ele incerc sa te fac sa intelegi ce insemni pentru mine iar tu...ma faci sa devin cel mai fericit om de pe pamant.