Fără titlu...

Totul era atat de clar.
Limpede.Conturat.
Nimic nu ar fi putut fi definit mai bine decat durerea in acel moment.
Insa,era singurul lucru firesc printre alte simtiri nebunesti parca inventate.
Am dat drumul din mana unui manunchi de vise sterse in care nu credeam,ca si cum sfoara unui grup de baloane umplute cu heliu ar fi fost taiata.
Inconstienta,practic un nimic fara iluziile mele cu,care ma hraneam zi de zi,am incercat sa ma ridic si sa pasesc mai departe pe un drum necunoscut fie sigur,fie nesigur[aspect ce nu ma deranja in mod deosebit].
Mi-am format un caracter nou,rezultat al tuturor clipelor de suferinta.
Nu mai sunt fiinta aceea naiva,dar inca o visatoare cu limite.
Ducem un razboi cu noi,in incercarea de a schimba ceva.
Ne formam idoli din persoane a caror personalitati par perfecte,oameni care au simtit ce este durerea,acel sentiment esential in formarea unei vieti mai limpezi.
Urmarim uitarea,dar urmam parca orbi ceva de care ne ferim pentru ca suntem atrasi.
Am o doza de suferinta,o inima reconstruita,un trandafir alb...
Te`am avut pe tine,o multime de vise,o dragoste uluitoare...
O sa posed putina fericire si cine stie ce alte chestii...
Dar intotdeauna voi astepta ce e imposibil de capatat...