Nu mai am nevoie de nimic,absolut nimic.
Poate ca n-am stiut niciodata ce e iubirea cu adevarat,m-am invartit in jurul unor idei...copilaresti.Am crezut c-am iubit,dar toate au fost pasiuni trecatoare care asa cum era de asteptat,au disparut.
Iubirea...trece intotdeauna dincolo de ce ochii pot vedea,mainile pot atinge si simturile pot percepe.Ea iti poarta pasii pe-un drum al fericirii si orb de-ai fi,te face sa auzi chiar de nu poti,sa simti ca nu mai esti singur si ca ai pentru ce trai.
De multe ori am facut greseala de a crede ca persoana de langa mine o sa-mi fie alaturi indiferent de imprejurari,de cat de grav am gresit sau a cui e vina.
Am fost o proasta,n-am sa-mi iert niciodata ca te-am ranit de cateva ori si au dreptul toti sa ma faca asa.Au dreptul pentru ca n-am invatat nici acum foarte bine sa iti arat ca te iubesc asa cum mi-as dori desi simt asta din tot sufletul meu...care-ti simte lipsa deja,in prima zi din saptamana asta in care nu esti aici.
Ma tot framanta un gand "Oare ii e si lui dor de mine...cu toate tentatiile din jur?cu marea,soarele si aerul cu miros de distractie...si inca mai cate?"...intrebari ale caror raspunsuri n-o sa le aflu daca nu intreb.
Ce mult mi-as dori acum sa fiu marea si sa-l inconjor,sau nisipul fierbinte pe care calca...sau poate doar o scoica pe care-o ia in mana,o analizeaza si-apoi o pune-n buzunar...doar sa fiu acolo,la cateva sute de km distanta de aici...unde nu mi-ar mai fi atat de dor.
